Mănăstirea Vărzăreşti

Prima biserica a manastirii a fost construita de ctitorul ei, Radu Varzaru, in anul 1644, cu hramul „Adrormirea Maicii Domnului”.

Biserica are ziduri masive cu grosimea de un metru. Nu are sânuri şi e prevăzută numai cu o singură turlă. Pronaosul şi pridvorul au fost adăugate mai târziu, în secolul XIX, pentru a fi mai spaţioasă.

Descrierea bisericii

Astăzi, interiorul bisericii este într-o stare avansată de degradare - Galerie imagini biserica veche  

Biserica, aşa cum era în anul 1934, ne-o descrie Arhimandritul Zosima Târâlă, stareţul acesei mănăstiri, în lucrarea sa „Istoria mănăstirii Vărzăreşti”:

 „Interiorul este prevăzut cu patru stâlpi cu zid în muchi, bineînţeles aşezat de unde este clădirea de zid, cărui interior i se poate spune „Naos" peste tot; deşi între cei patru stâlpi s'ar mai găsi puţin spaţiu care altă dată ţinea loc de „pronaos", deoarece intrarea în biserică la început ar fi fost imediat primii doi stâlpi. Altarul este destul de încăpător şi despărţit de sânul bisericii „Naos" printr'o frumoasă catapeteasmă de lemn, făcută în secolul trecut în locul celei de zid. Prin dreapta Altarului se pătrunde în veşmântărie, o încăpere mică în afară de Altar, dar în legătură cu el; este locul special pentru păstrat odoarele bisericii şi mai ales veşmintele. Peste tot interiorul bisericii este văpsit în ulei cu deosebire că plafonul din „Naos" unde formează bolta este pictat Mântuitorul, în Altar este Maica Domnului, iar între cei patru stâlpi sus este Sfântul Duh. Pictura aceasta este de curând făcută de pictorul D. Nicoleanu din oraşul Buzău. Catapeteasma este simplă dar destul de frumoasă şi pictată la 1877 de un vestit zugrav D. Teodorescu din Buzău, afară de două icoane împărăteşti zugrăvite de Matache Orăşanu. In „Pronaos" se află patru icoane împărăteşti: Maica Domnului, Domnul Hristos, Adormirea Maicii Domnului donate de Gh. Constantinescu din Bucureşti, 1892 Martie 27.
In pridvor este o icoană dar mai mult tablou, pictat de un zugrav din Urecheşti, mort de timpuriu printr-o întâmplare ciudată. Acest tablou reprezintă scurgerea pe nesimţite a vieţii noastre. Zugravul şi-a imaginat că viaţa noastră sboară atât de repede în cât nici nu'ne dăm seama când a venit sfârşitul şi de aceea a zugrăvit pe tablou moartea cu coasa într'o  mână şi un felinar cu aripi în cealaltă, un pustnic alături precum şi un înger. Deasupra tabloului scrie:  „Sboară  vremea ca   cu nişte aripi". Deasupra unui mormânt citeşti : „Eu am fost precum eşti tu, şi mâine vei şi tu ca şi mine",  iar dedesubt: „Cuviosul Macarie cugetă la moarte: Cine mă va izbăvi de ceasul morţii ?" Tocmai jos dedesubtul tabloului scrie: „Fericit este care cugetă ziua şi noaptea la ceasul morţii, iar nu ca robul cel viclean şi leneş, care şa ascuns talantul său în pământ; fericit care cugetă la moarte neîncetat şi la deşertăciunea celor trecătoare nu se uită. Moartea ca un fur vine şi răpeşte pe cei ce sunt fără de roadă, fără aşteptare; uită-te bine trupescule omule, cum trec zilele tale şi moartea nu-i departe.  Gâteşte-te în tot ceasul, căeşte-te cu lacrămi că moartea te va răpi cu faptele tale. Îngerul tău păzitor îţi va vesti scurtarea zilelor; cu degetul  arată că curge vremea şi anii întru mulţime fără sfârşit; că soarele curge dela Răsărit către Apus ţiind sabia ştiinţii în dreapta, vestindu-ţi şi grăind acestea: teme-te de această sabie, căeşte te până eşti în trup ca să nu te secere pe tine fără de.veste, înfricoşază-te, pomeneşte ceasul morţii şi 'n veci nu vei greşi. 1889. Ionescu Zugravu”.