Mănăstirea Vărzăreşti

Mănăstirea Vărzăreşti a fost întemeiată în timpul domniei lui Matei Basarab, în urma păcii care a pus capăt războaielor dintre el şi domnul Moldovei, Vasile Lupu. Drept semn al împăcării, fiecare dintre ei a construit câtre o biserică, Vasile Lupu a ridicat biserica Stela din Târgovişte, iar Matei Basarab mănastirea Soveja din Vrancea. Armaşul lui Matei Basarab, Radu, zis şi Radu Vărzaru, a zidit această mănăstire în apropiere de Milcov, hotarul dintre cele două provincii, unde s-au dat cele mai multe lupte între cei domnitori.

Mănăstirea Vărzăreşti a fost construită într-o perioadă în care domnitorii şi slujbaşii lor se preocupau de construirea şi refacerea vechilor lăcaşuri monahale.

După întronarea fanarioţilor, viaţa mănăstirească s-a schimbat sub toate aspectele. Parte din mănăstiri au intrat direct sub administrarea grecilor, ceea ce însemna că banii proveniţi din administrarea moşiilor mănăstirilor ajungeau în Grecia.

A doua jumătate a secolului XVIII, a fost o perioadă tristă pentru multe mănăstiri, cu tulburări lăuntrice care au zdruncinat din temelii viaţa monahilor. Din cauza aceasta, multe mănâstiri rămân pustii (Cernica, Căldăruşani). O caracteristică a vieţii monahale a mănăstirii Vărzăreşti este personalul monahal mic, poate şi datorită faptului că este izolată de lume (un drum forestier care leagă mănăstirea de comuna Urecheşti a fost realizat abia în vara anului 2008).

În sec. XVIII se pare că schitul Vărzăreşti a fost locuit cu intermitenţe, iar moşiile sale stăpânite de străini:

• în 1729 se nota deja că schitul a stat mulţi ani pustiu şi necăutat de nimeni :„Şi din întâmplarea vremilor fugind călugării de la acest schit, şezut-au schitul acesta mulţi ani pustiu şi necăutat de nimeni. Deci Nechita, fratele lui Ion Sârbu şi cu popa Năstase văzând că schitul este pustiu şi n-are cine-i căuta moşiile şi venitul lor, făcutu-s-au stăpân acestei moşii Modruzeşti şi multă vreme o au stăpânit" - Cartea de judecată a ispravnicului Marginii.
• Abia pe la 1780 link, doi ieromonahi Dositei şi Uremia şi patru călugări - Rafail, Anania, Pahomie şi Timotei cer Mitropolitului Grigore blagoslovenie să trăiască la Vărzăreşti, care desemnează pe Dositei ieromonah mai mare peste ceilalţi „să aibă dar toţi ceilalţi călugăraşi a asculta de ce-i va păvăţui spre folo¬sul sufletelor lor şi spre iconomia schitului şi-ntru toate cuvioasele învăţături a fi următori cu supunere, după cum se cuvine cinului călugăresc”. Totodată, Mitropolitul Grigore pune în vedere călugărilor următoarea obligaţie:
  „Întâi: a petrece viaţă călugărească şi sihăstrească, plăcută lui Dumnezeu cu dragoste şi smerenie, cu supunere, cu curăţenie şi cu toate alte fapte bune precum pomeneşte sfintele Canoane, căreia vieţuiri urmând numiţii, pe dânşii sufleteşte şi trupeşte se vor folosi şi vor fi şi către pravoslavnicul norod de bună pildă;
  „A doua: să păzească slujba bisericii cu cuviincioasele slujbe bisericeşti, ca să se pomenească răposaţii ctitori ai acelui lăcaş.
  „A treia: pentru ceeace vor agonisi cu cartea de milostenie a fratelui episcop Buzău chir Cozma, mult, puţin dela pravoslavnicii creştini să însemneze în catastihul ce li s'a dat de la noi pecetluit, numele creştinului (ca să se pomeniască la „biserică) şi cine ce se va îndura a da, iar anume, ca să se ştie şi să nu se răpue şi cu acel ajutor, să se silească spre întregimea şi sporirea schitului şi a . . . biserica şi a drege chilioarele şi altceva mai fi de trebuinţă.
  „A patra: pentru oareşcare mângâere a hranei vieţii lor, fiindcă le-am orânduit moşia Balta Albă ce din început este a schitului, să aibă dar a-i căuta venitul pe seama schitului, având şi privighere ca să nu i se împresoare hotarele.
  „A cincea: pentru o vie părăginită a schitului ce ieste ca pogoane cinci, după arătarea lor, să aibă voie şi pe aceia cu dintr'al lor a destupa şi a lucra pe seama schitului.
  „A şeasa: singuri ei ca nişte fraţi să se nevoiască fără preget şi să muncească şi cu mâinile lor şi cu milă după la creştini spre întregirea schitului, iar să nu se învrăjbeze unul cu altu.
  „A şeaptea: să nu fie volnici a se împrumuta de niscai bani la cinevaş ca să pue schitul la vr'o datorie şi orice iconomii vor face, dintr'a lor strădanie şi iconomie să fie.
  „A opta: fiindcă după a lor cerere am rânduit întru dânşii mai mare pe Dositei de a cărui hirotonisire ne-am adeverit din Cartea de hirotonie a fratelui episcop Buzău, să aibă dar toţi ceilalţi călugăraşi a ascultă de ce-i va povăţui spre folosul sufletelor lor şi spre iconomia schitului şi întru toate cuvioasele învăţături a fi următori cu supunere, după cum se cuvine cinului călugăresc.
  „A noua: să aibă datoria unul dintr'ânşii pe care-l va rândui numitul povătuitor al lor, ca în toţi anii să vie aici la Mitropolie, toamna, după vremea lucrului, să ne arate starea şi „chiverniseala schitului".
  1780 August 27
  Grigore al Ungro-Vlahiei
  
  La aceasta, călugării au răspuns: „Pentru toate învăţăturile ce ni s'a dat la mână (care asemenea s'au trecut şi 'n acest catastih al Sfintei Mitropolii) dăm făgădueli că întru toate pe deplin, vom fi următori şi până la sfârşitul vieţii noastre să ne fie vieţuirea acolo, la acel sfânt locaş”.
• În aceeaşi perioadă, Paisie Veliciovski călugăr cu vederi mai largi şi cunoştinţe întinse, trece din Bucovina, astfel că pe la 1763, îl găsim în Dragomirna cu 64 de fraţi. Apoi trece la Secu, unde fără voia lui trebui să primească conducerea mănăstirii care avea multă nevoie de un om destoinic. După puţin timp, numărul fraţilor se îmulţi aşa de repede, încât Constantin Vodă Moruzi, urmaşul lui Ghica, în august 1779, a mai dat mănăstirii un locaş pentru încurajarea spiritului cel nou de harnică muncă în scrisul şi tălmăcitul cărţilor. Aceste traduceri arată sfârşitul total al influenţei slavone în ţările române. Paisie îşi înmulţise ucenicii atât de mult încât numărau la un moment dat până la 350,  toţi la fel de râvnitori ca şi conducătorul lor.
  El cât a stat la Secu până la anul 1794 scria necontenit sfaturi de îndrumare către toţi cari îi împărtăşeau ideile. Influenţa regulilor date de el a fost binevenită într-un timp de mare nevoie, după ce multe mănăstiri fuseseră pustiite. 
• Odată cu venirea lui Chesarie, episcop la Buzău, (1826) începe pentru mănăstiri, ca şi pentru Vărzăreşti o nouă epocă de îndrumare şi de înflorire. A folosit toată averea şi veniturile episcopiei la ridicări şi înfrumuseţări de locaşuri sfinte. Biserica episcopală o ridică din ruine , iar în anul 1836 a înfiinţat seminarul.
  Deşi schitul Vărzăreşti nu era tocmai  populat, poate din cauza dependenţei sale ca metoc al Mitropoliei, căci averi avea destule, Episcopia Buzăului avea grija de buna orânduire ca şi de îndemnul pe care îl dădeau şi verbal şi în scris monahilor de aici spre a se lumina cu învăţătura cărţii.
• 1865 Ghenadie, locotenent de episcop la Buzău, stabileste reguli referitoare la ordinea din interiorul monastirii , care era de datoria stareţului să o menţinăi: „Pentru care sfârşit v-aţi adunat acolo, pentru care sfârşit v-aţi dus din lume acolo? pentru care sfârşit v-aţi depărtat de grijile, greutăţile, plăcerile şi amăgirile lumeşti ? nu  oare pentru a vă dobândi liniştea, ca întru dânsa să vă ocupaţi de cele sfinte mărind pe cel Atotputernic? Nu oare pentru a vă îmbogăţi mintea de dumnezeeştile scripturi, care este  pâinea  vieţii? Nu oare pentru a vă face fii ai luminii iar nu ai întunericului? Nu oare pentru a vă face exemplu faptelor bune şi lumea sărmană de învăţăturile dogmelor religiei noastre să vă auză şi să  urmeze vouă? Ei bine călugăre! când tu unele ca acestea nu le lucrezi şi te faci fiul întunericului, nu te urăşte pe  tine   lumea, nu te huleşte şi te dispreţueşte cu totul? Sfântul Cuvios Teodosie începătorul de obştie ştii ce zice în scrierile sale: De nu vă veţi părăsi de toate cele lumeşti nu veţi  putea  fi călugări, etc.
  Părăseşte-te dar călugăre şi nu te amăgi, fugi de tot ce ar duce vătămare trupului şi sufletului, dacă vrei să te mântueşti
  Te-ai îmbrăcat cu haina cuceriei, fii cucernic, supus şi ascultător şi nu aduce sminteală fratelui tău. Ascultă dar călugăre şi urmează cuvintelor mele".   
• 1850 Mitropolia din Bucureşti emite Ordinul nr. 2614 care cuprinde normele obligatorii pentru tagma monahală:
  "Art. 1 Nu va putea fi călugărit pe viitor nici un individ bărbat dacă nu va întruni următoarele însuşiri:
  a) Să fie recunoscut de Sinoadele generale pietatea şi vocaţiunea lui monahală prin ispitirea religioasă canonică;
  b)Să fie în vârstă minimă de 60 de ani, sau, deşi mai june, invalid, om incurabil şi
  e) Să renunţe la pensia ce ar avea dela stat.
  Art. 2.  Vor fi primiţi în ordinea monahală însă acei juni cari, trecând învăţăturile seminarelor superioare, vor avea vocaţiunea aceasta, şi din care se va putea forma clerul înalt.
  Art. 3. Nu va putea îmbrăca shima monahală nici o femeie care nu va întruni următoarele însuşiri :
  a) Să nu fie măritată şi să fie recomandată de sinoadele generale, despre pietatea, religiozitatea şi vocaţiunea ei  morală;
  bj Să renunţe la pensiunea ce ar avea dela stat;
  c) Să fie în vârstă minimum de 50 de ani.
  Art. 4.  Pot fi călugărite şi fără de îndeplinirea vârste de la litera c art. 3 :
  a)Femeile invalide şi incurabile care n'au mijloace de traiu în lume.
  b)Femeile care, din simţu umanitar, s'ar decide a se de¬vota prin spitale, şcoli şi verice alte institute de binefaceri ale statului.
  Acestea totuşi nu vor fi mai june de 30 de ani.
  c} Femeile eliberate din vreun penitenciar cu recomandaţiunea sinodului general.
  CAP. II
  Nici o călugărire nu se va face pe viitor pe la alte monastiri, schituri şi sihăstrii de cât la acelea din România, ce se vor hotăra prin regulament special.
  CAP.'III
  Art. 5.  Nici o autoritate   eclesiastică,  nu va  putea da vreunui individ bărbat sau femee, tunsura monahală, dacă nu-i prezenta:
  a)Autorizarea sinodului general şi
  b)Autorizarea Ministerului cultelor.
  30 Noemvrie 1864, Alexandru Ioan
  Ministrul Justiţiei, cultelor şi instrucţiunei publice, N. Creţulescu.   
• Această lege rămâne în vigoare până la Regulamentul Sfântului Sinod pentru disciplina monahală din 1872 şi care se aplică riguros până în 1926 când se unifică legislaţia bisericească şi se introduc modificări la acel Regulament de disciplină.
• Modificările din 1926 par copiate după normele lui Cuza  Vodă. Cu toate acestea, legea nu este aplicată unitar, ci arbitrar: unii dintre bărbaţi nu sunt tunşi în monahism chiar dacă împlinesc toate condiţiile şi dau dovadă de o deplină sinceritate, iar altele  sunt primite şi tunse chiar sub vârsta reglementară. Vremurile erau tulburi şi datorită secularizării averilor mănăstireşti
• Schitul Vărzăreşti beneficiază de exemplul viu dat de stareţul Severian care a condus schitul de la 1849 până la 1873. Schitul Dălhăuţi îl alese tot pe el ca stareţ datorită viaţii sale curată, prin gospodăria sa şi blândeţea cu care era înzestrat. A murit în 1873 şi înainte de a închide ochii a scris câteva rânduri pentru urmaşi ca nu cumva să rămână neadus la îndeplinire gândul său de a înzestra mănăstirea cu un clopot de 400 ocale.
• Stareţ vrednic a fost şi Arhimandritul Climent Serian care a scris şi tipărit la Buzău, în anul 1909 o broşură intitulată: ”Învăţătură scurtă pentru hristienătate foarte folositoare sufleteşte şi trupeşte cu întrebări şi răspunsuri precum şi alte oarecare rugăciuni", păstrându-şi anonimatul. Cartea era de 122 pagini de formatul cărţilor de literatură şi conţinea câteva întrebări şi răspunsuri despre creştinism, explicarea simbolului credinţei, scurtă învăţătură a sfântului Vasile şi Maxim înţeleptul, către preoţi, apoi simbolul sfântului Athanasie al Alexandriei, părerile judecătorilor asupra Mântuitorului Hristos, un cuvânt foarte mişcător la învierea Domnului, iar la urmă câteva rugăciuni.
  Datorită locului unde acest schit este aşezat într-o regiune de podgorie cu popor mult şi mai deosebit, el a fost privit ca un razim moral şi ca de redeşteptare pentru toţi; un loc de rugăciune unde aproape întotdeauna a fost privilegiat ca să fie împodobit cu slujbe religioase alese.
  
  
• După o existenţă seculară, în anul 1959, mănăstirea a fost desfiinţată şi trecută în        proprietatea C.A.P. Urecheşti.

• 1990 – mănăstirea a fost reînfiinţată, ca manastire de călugări
  
  
  2006 – mănăstirea a devenit mănăstire de maici
  1 martie 2007 – stareţa este Maica Iuvenalia
  
  
   

1. Întemeirea mănăstirii

3. Bisericile mănăstirii 

4. Chiliile. Staretia. Trapeza

5. Peştera Sfintei Cuvioase de la Sihla

6. Repere în timp (Istoria mănăstirii în date)